1. Vi s-au comunicat strategia şi normele metodologice privind procedura de jurizare în momentul în care aţi fost invitat(ă) în juriul pentru selecţionarea proiectului care să reprezinte Pavilionul Românesc la Bienala de la Veneţia? Puteţi detalia?
2. Care au fost criteriile generale de selecţie şi priorităţile pe care le-aţi aplicat proiectelor participante?
3. Care consideraţi că au fost calităţile care au făcut proiectul câştigător să se detaşeze de celelalte?
4. Aveţi sugestii pentru îmbunătăţirea procedurii de selecţie?

1. Am primit un fel de regulament, care, de altfel, se dă fiecărui participant la concurs. După aprecierea mea, acolo nu există norme, nici metodologie: „Juriul va hotărî cu privire la regulile, criteriile şi modalităţile de examinare”.

Fiecare membru se va fi gândit cum să facă faţă avalanşei de date, documente şi dosare, în aşa fel încât, până la un alt candidat, să memoreze şi să „jurizeze” în sinea sa pe cel precedent.

2. Eu nu aplic nici un fel de criteriu general proiectelor şi nici într-un dialog nu am prejudecăţi. Proiectele se prezintă singure: încep printr-un text critic destul de lung; colegii critici sau istorici îl citesc; eu nu, eu mă uit la imagini, şi la planurile arhitectonice. De ce nu citesc? Pentru că, statistic, aceste texte sunt exterioare, păreri, nu sunt organic legate de construcţia proiectului. Prezenţa lor e grotescă („Luaţi-vă pâine, vă va ţine de foame!”). Simultan cu prezentarea proiectelor, îmi fac o listă cu note ca la şcoală şi un fel de subtitluri ale lor.

Priorităţile (mele): la venirea momentului în care sunt întrebat ce proiecte susţin, eu am înlăturat banalităţile, dulcile naivităţi şi les deja-vus, (răsuflate). Pentru mine e de susţinut un proiect cvasi imposibil, o propunere la care nu exista soluţii practice prezente, pentru ca autorul sa se dea peste cap în etapa următoare (negocieri cu Ministerul). Aşa cred că se poate obţine un lucru nou.

3. Anunţul din text că cer puţini bani, modul de execuţie tip Decorativa, sau Recom. Un alt motiv posibil este că în aer a răsuflat opinia unui artist tânăr şi cu autoritate, că el ar face (pentru el) ceva cu antisteaguri pornind de la chiar cel vechi cu gaură. Am fost surprins sa revăd un proiect realizat, de către alţii, mai banal prin comparaţie cu originalul, doar ideat.

4. Pavilionul e in ghiarele acestui monstru adormit, Ministerul Culturii. Cum el declară mereu că nu are bani destui şi se teme şi de alţi monştri, cum ar fi Ministerul de Externe (cu ICR Veneţia), şi SIE, care aruncă un ochi unde e ceva oficial (peste hotare), lansarea concursului să fie în atenţia unor curatori, adică acei oameni care fac un proiect sa fie viabil, nu să se mai taie din deviz, nu să se mutileze idei. Ministerul trebuie să spună cât alocă el pentru Veneţia, clar, şi de aici să se plece în eşafodări. Proiectele neadmise pot fi făcute alternativ, altundeva, pentru că la asta a muncit curatorul.

Într-o asemenea situaţie, juriul de mutre acre şi ironice, neştiind ce să admire mai întâi, va avea în sfârşit ceva de ales pentru spaţiul acela mare, între cel Polonez şi cel Grec.

Ion Grigorescu