1. Vi s-au comunicat strategia şi normele metodologice privind procedura de jurizare în momentul în care aţi fost invitat(ă) în juriul pentru selecţionarea proiectului care să reprezinte Pavilionul Românesc la Bienala de la Veneţia, în 2005? Puteţi detalia?
2. Care au fost criteriile generale de selecţie şi priorităţile pe care le-aţi aplicat proiectelor participante?
3. Care consideraţi că au fost calităţile care au făcut proiectul câştigător să se detaşeze de celelalte?
4. Aveţi sugestii pentru îmbunătăţirea procedurii de selecţie?

1. Nu. Cînd am ajuns la faţa locului secretarul de stat Virgil Niţulescu a încercat o definire de criterii, dar sunau atît de ridicol că am hotarît de comun acord să facem tururi de scrutin ca să eliminăm proiectele slabe şi astfel să putem discuta mai în detaliu despre cele considerate acceptabile... Au rămas 5 proiecte în discuţie. Clasamentul final a fost stabilit în urma unui vot.  Reprezentantul Ministerului Culturii a avut rol consultativ.

2. Habar nu am cum au judecat ceilalţi, dar eu am judecat în funcţie de ceea ce cunosc despre scena internaţională, despre Bienala de la Veneţia (practic şi conceptual) şi despre cei care propuneau proiectele. Din experienţă, spun că ceea ce scrie pe hîrtie seamănă vag cu ce va fi în pavilion. Asta din raţiuni obiective dar şi din constrîngeri pe care nimeni nu le anticipează cînd stă picior peste picior într-un birou cu aer condiţionat. Cu alte cuvinte, proiectul este pur orientativ şi se va păstra probabil ideea principală...Dacă citeşti acum proiectul lui Daniel Knorr e posibil să nu fii extraordinar de încîntat. Formula din pavilion şi contribuţia lui Babias au potenţat şi schimbat în foarte bine ceea ce părea facil şi cam şmecher în faza de proiect.

Ca să revin. Eu am votat pentru inteligenţă. Știam că va avea impact şi că va fi bine făcut. Mi s-a părut atunci că în Pavilionul României, după o serie de artă digitală rece şi cam complicată, un proiect conceptual era bine venit. Am avut dreptate.

3. Era un proiect pe bune şi nu o însăilare de artişti. Avea curaj. Crea o platformă şi pentru proiectele viitoare; nu era o odă pentru artiştii expozanţi. Proiectul Knorr chestiona contextul în care noi toţi activam. Îl aşeza mai sus decît era în realitate.

4. Trebuie obligatoriu 2 zile. În prima se consultă proiectele, în a doua se discută. Cine nu vede dosarele înainte devine masă de manevră. Membrii comisiei trebuie schimbaţi din doi în doi ani. În comisie trebuie să existe artişti şi curatori activi, prezenţi ei înşişi internaţional. E obligatoriu ca cei care judecă să cunoască fenomenul bienalelor în general şi al Veneţiei în particular.

E bine să fie cunoscut bugetul de plecare. Dar, la fel de bine şi la fel de just, se poate recurge la o procedură de nominalizare directă a unui curator sau a unui artist. Fără concurs de proiecte. Măcar asta ar arăta cine este în vogă şi în cărţi la un moment dat şi ce preferă cu adevărat establishment-ul momentului.

Dacă nu, atunci concursul să fie anunţat în mod real în revistele de specialitate, pe listele de discuţie şi site-urile artistice din România. Se poate stabili de acum ca peste doi ani în noiembrie (şi nu ianuarie) va fi acest concurs. Că doar e o bienala, nu?

Dan Perjovschi