Terapie neasistata pentru o institutie neimplinita
- un model de educatie alternativa -

Fara a incerca o descriere a sistemului invatamantului de arta iesean, si cu oarecare inclinatie spre a prescrie anumite solutii pentru a echilibra relatia dintre idealul curricular si nevoia de a tine contactul cu realitatea, voi construi un model minimal de edificare intr-o institutie care ar trebui sa ofere conditiile inventarii unor noi moduri de viata.

Local, exista doua institutii care pot permite formal studierea esteticii, teoriilor artei si a practicilor ei. Pe de o parte, Universitatea "Al. I. Cuza" gazduieste in cadrul Departamentului de Filosofie, atat la sectia de Filosofie cat si la cea de Sociologie, o serie de cursuri pe tematica artei, printre care Estetica, Filosofia artei ori Estetica si design social. Evident, in marea lor parte, cursurile sunt inadecvate discursului inceputului de secol XXI, iar in desuetudinea lor prefera mai curand exercitiul metafizicii in pofida celui al analiticii, ori chiar al criticii sociale, care predomina la ora actuala in exercitarea vointei didactice din lumea anglo-saxona precum si a unei importante parti din spatiul academic continental. Problema nu este insa preferinta pentru o anume pozitie academica sau alta, ci privarea studentilor de dreptul de a prelucra informatia de actualitate.

Pe de alta parte, Universitatea de Arte "G. Enescu", prin Facultatea de Arte plastice, Decorative si Design, ofera la randul ei cursuri de teorie a esteticii care, in marea lor parte au reusit sa experimenteze texte importante ale canonului esteticii contemporane, fara insa a lasa loc posibilitatii de a consulta o bibliografie lipsita de gauri negre. Dealtfel nu e corect (politic?) sa ai pretentia simultaneitatii aparitiei in Occident a unei noi carti ori reviste si a obligativitatii tale academice de a te pune imediat la curent cu asertiunile cuprinse in aceasta fuga a noului. Eventualele resurse financiare ale institutiei sunt folosite mai estetic in amenajarea cladirilor in care studentii sunt invatati sa respecte istoria disciplinei si sa o repete cu piosenie.

In ceea ce priveste practica artei, scuza ei endemica este aceea ca isi conserva autenticitatea fara a se lasa contaminata de orice alta forma bastarda de arta care ar candida la statutul de valoare. Traditionalismul domina autoritar prin modelul pernicios al maestrului de sevalet a carui instrument de tortura al mentalitatilor este pensula. Orice arta fara pensula sau dalta, fara uleiuri si acuarele ori piatra si metal este anatemizata. In aceste conditii, cursurile au fost aruncate odata cu zarurile.

Acesta este paradoxul constitutiv al invatamantului de arta iesean: teoretic, libertate fara carte; practic, constrangere fara arta. Impasul este constant, iar orice introducere a vreunei variabile ar putea distorsiona sistemul fortandu-l sa se intareasca. Care ar fi atunci terapia?

Una dintre metodele de regenerare ale sistemului de invatamant local ar fi incurajarea creativitatii si argumentarii ei. Daca ne confruntam cu imposibilitatea fizica de a achizitiona material bibliografic de ultima ora, atunci ar trebui sa fie create conditiile de a produce propriile teorii ale artei, propriile presupozitii estetice (in intelesul ei larg, caci estetica filosofica si-a incheiat misiunea istorica), propriile atitudini artistice. Nu este vorba aici despre stimularea riscului de a ajunge sa se ignore productia academica occidentala, ci despre experimentarea unei constientizari a vitalitatii unei independente contingente. In plus, o alta solutie pentru decongestionarea practicii artistice ar fi importul de cursuri de la alte facultati care ar crea o matrice interdisciplinara ce ar motiva un complex de decizii atipice. Un astfel de exemplu ar fi introducerea unor studii de arhitectura care sa ofere solutii de intrebuintare a spatiilor si de comunicare cu diferitele nise de sens ale constructiilor publice. Alte cursuri: despre noile media, tehnologie, viata urbana si lifestyle, geo-politica si antropologie culturala, istoria ideilor si psihologie sociala, studii culturale si managementul cultural etc., cu relevanta pentru practica artei, ar trebui concepute de lectori in urma unor stagii de cercetare.

Studentii ar putea tine dizertatii despre expozitii virtuale aflate in pachetul lor de proiecte. Ar intelege ca schita coerenta a unei lucrari poate fi si ea o opera de arta. Din perspectiva anticiparii, poate nu avem aici de-a face cu o pledoarie pentru o ucronie refulata. In fapt, orice proiect didactic are la baza o filosofie. Nu este insa cazul sa compensez o anomalie printr-un tratat asupra educatiei, fie el si in maniera lui Rousseau. Ramane sa se educe in continuare atentia pentru orice tip de comportament academic care solicita comunicarea constructiva pentru a testa intersubiectiv orice reactie la taraganare.

Fara nici o pretentie de exhaustivitate, inchei fara a dezvolta acest model, si nu cu retinerea ca institutia pacient ar ignora orice reteta inca neprobata, ci cu certitudinea ca orice model isi gaseste locul lui in arhiva sensibilitatii cuiva.


Catalin Gheorghe, teoretician si analist al artei contemporane, drd. in Estetica si Filosofia artei, membru al grupului vector>, Iasi