El Pasaje

un film de Stefan Constantinescu

Noul film al lui Stefan Constantinescu El Pasaje (pasajul) reda povestea tranzitarii existentiale a trei chilieni care, dupa lovitura de stat condusa de generalul Pinochet din 1973, au trebuit sa fuga din Chile. Cei trei au ales alternativa dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceausescu, iar in timp doi dintre ei au plecat in Suedia. El Pasaje este un film despre refugiati, straini - trecut, prejudicii si singuratate. Un film care descopera diferentele sistemelor sociale din Chile, Romania si Suedia prin prisma experientelor traite de cele trei personaje.

Artistul Stefan Constantinescu, nascut in anul 1968 in Bucuresti, s-a remarcat in Suedia in 2004 cu filmul “Dacia”, dupa ce trezise atentia cu citva timp inainte in Vilnius si Bucuresti cu proiectul video “Arhiva Durerii”. Constantinescu prezinta in proiectul video “Dacia” din 2003, dintr-o perspectiva mai mult sau mai putin autobiografica, perioada 1968-2000, avind ca punct central automobilul Dacia 1300, varianta Trabant a romanilor. Dacia este cel mai reprezentativ simbol al comunismului din perioada Ceausescu, simbolul clasei muncitoare, “victorie peste timp”. Proiectul a fost prezentat printe altele, la Norrköping Konstmuseum, Malmö Konstmuseum, Muzeul Taranului Roman, Galeria Vector din Iasi, Galeria H-arta din Timisioara si Würtembergischer Kunstverein din Stuttgart. Proiectul video “Arhiva Durerii”, realizat impreuna cu regizorul Cristi Puiu si grafic designerul Arina Stoenescu, trateaza perioada 1945-1965 si se concentreaza pe marturiile si destinele fostilor detinuti politici din Romania.

El Pasaje, datorita caraterului documentar si al formei indirect autobiografice, aminteste in mare de ”Dacia”. Practic totul a inceput in 11 septembrie 1973, atunci cand Salvador Allede a fost ucis in timpul loviturii de stat, dupa care aproximativ 200 000 de chilieni au fost nevoiti sa se refugieze. Primele trei tari unde au ajuns acestia au fost USA, Argentina si Suedia, in timp ce Romania lui Ceausescu a functionat ca un punct de legatura intre America de Sud si fostul bloc est european. In Romania au ajuns aproape 4 000 de chilieni, printre care s-au aflat si personajele acestui film. Doi dintre refugiatii intervievati de Stefan Constantinescu au ajuns in final in Suedia. Pedro Ramires, figura centrala a filmului, desi a studiat dreptul si operatoria, este astazi paznic pe trenul care face naveta intre Stockholm si periferiile orasului. Povestea lui este aceea a instrainarii, izolarii si a opresiunii politice.

In 1974, la indemnurile mamei, Pedro trece ilegal granita si se refugiaza in Lima, Peru, de unde ia contact cu mai multe ambasade, cum ar fi: Cuba, Cehia, Republica Democrata Germania, Marea Britanie, Romania si altele. Nefiind membru al unui partid politic cererea lui de refugiere a fost respinsa de mai multe ambasade. In final a fost acceptat de doua tari si a trebuit sa aleaga intre Anglia si Romania. Pedro a ales “paradisul comunismului” - Romania, lucru ce nu-l regreta si nu l-a regretat nici o data. Din Lima cu ajutorul Comisariatului Natiunilor Unite Pentru Refugiati zboara in Germania si de acolo cu o cursa Tarom ajunge pe aeroportul Otopeni din Bucuresti. Dupa o zi de asteptare este luat sub protectie de catre un reprezentant al Ministerului de Externe, iar la scurt timp dupa aceea primeste un apartament impreuna cu inca doi compatrioti. Dupa doua saptamini de stat in Bucuresti pleaca la Iasi si apoi la Cluj. Acolo, impreuna cu alti cativa zeci de chilieni, timp de un an, au invatat limba romana. Pedro s-a hotarit sa studieze la Institutul de Arta Teatrala si Film din Bucuresti, la sectia operatorie. A urmat citeva cursuri de pregatire la Univesitatea ”Babes – Bolyai” din Cluj, cu diferiti oameni de cultura din lumea filmului si a teatrului. Admiterea lui si a celorlati chilieni la Institutul de Teatru Si Film a fost o formalitate in comparatie cu examenul colegilor romani care era foarte dur, si in general toti cei care erau admisi aveau contacte, relatii personale foarte puternice. Este pasionat in munca lui si devine foarte apreciat de profesori, participa la mai multe filmari ca operator si chiar face citeva filme comandate de Ministerul Invatamintului. Dupa 4 ani absolva scoala si imediat este repartizat ca operator la Studiourile de Film Buftea de langa Bucuresti. Precum majoritatea chilienilor, in fiecare vara Pedro pleaca in strainatate. Datorita unor prieteni el obisnuia sa mearga in Suedia unde lucra intr-o spalatorie. Asa ca la scurt timp dupa incepera muncii la Studiourile de Film Buftea, unde mai bine de sase luni nu a facut aproape nimic, se hotareste sa emigreze in Suedia. Ajunge in Suedia in 1980 cu gindul sa-si aprofundeze studiile facute in Romania si sa-si practice meseria de operator. Dupa diferite incercari reuseste sa colaboreze cu diferiti cineasti amatori si filmeza cateva filme cu buget mic. In timp intelege ca nici scoala din Romania si nici completarile facute dupa aceea in Suedia nu l-au ajutat prea mult. Pedro regreta ca a plecat din Romania, ca nu a avut destul curaj si ca a acceptat situatia calduta oferita de societatea suedeza. Singurul loc unde nu s-a simtit un strain de cind si-a parasit tara a fost Romania, mai spune el. Isi doreste mult sa mearga in Romania sa viziteze locurile si prietenii pe care le-a parasit acum aproximativ douazeci si cinci de ani. Astazi Pedro lucreza ca paznic de tren si locuieste in Stockholm.

El Pasaje are 62 minute si cu ajutorul interviurilor este povestita istoria a trei chilieni care au ajuns in Romania via Peru. Cum au fost ei primiti si cum au primit apartamentele in doua din cartierele bucurestene. Cum au incercat ei sa se adapteze unei tari care corespundea din punct de vedere potitic viziunii lor. Cum visele lor s-au naruit si cum au ajuns in Suedia, tara despre care auzisera ca este locul unde visele se pot realiza. Unul dintre cei trei refugiati este inca in Romania, unul traieste in Suedia iar cel de-al treilea a parasit Suedia dupa 23 de ani si incearca sa se adapteze, inca o data, unei noi tari, propria lui tara, Chile. Filmul contine deasemenea imagini din primul film al lui Pedro facut in Bucuresti, iar coloana sonora este compusa din muzica formatiei Inti llimani, simbol al rezistentei chiliene si cintecul Agnetei Fältskog: “Multumesc pentru aceasta minunata, obisnuita zi”.

Proiectul a fost finantat de Konstnärsnämnden, Suedia.

Varianta in limba romana a acestui text: Stefan Constantinescu