Proiectul Paris

 

Leg „Proiectul Paris” de experienţa mea de doi ani în Bucureşti în calitate de „muncitor creativ”, ca să folosesc sintagma lui Bourdieu pentru artiştii contemporani. Să fii un flâneur este singura modalitate de a supravieţui într-o metropolă care nu mai poate fi redusă la o existenţă politico-industrială; oraşul, aşa cum scrie Baudrillard, este un spaţiu al sistemelor de semne, al noii media şi codurilor. Folosind teoria lui Guy Debord despre nomadul citadin – caracterizat prin derivă, deturnare şi integrare spectaculoasă – am explorat anumite părţi ale Bucureştiului care erau odinioară legate de denumirea lui drept „Micul Paris”. Scopul este de a simula o realitate absentă, folosind situaţiile existente la ora actuală. Obiectul pe care l-am creat, Paris, este un simulacru care reifică un întreg oraş şi o întreagă civilizaţie. Hoinăreala prin Paris este parte a unui proces de artificializare şi gentrificare implementat anumitor părţi din Bucureşti.

Deriva m-a condus spre crearea psihogeografiilor ca parte a situaţiilor urbane. Obiectul Paris, plasat în Grădina Botanică, este un semn, un indiciu oferit trecătorului pentru a dezvolta o conştiinţă spaţială, în timp ce participă la o situaţie construită.

Parte a deturnării, proiecţia video transgresează limitele spaţialităţii, falsificând originalul prin inserarea obiectului Paris în aproape fiecare situaţie. Parisul există ca un trompe-l’œil, deghizat, parte a evenimentelor vieţii cotidiene. Sugerând ieşirea din oraş, Parisul este mai degrabă anihilat, deşi el nu poate fi nicicând epuizat.

Paris devine un brand, posedând eterna tinereţe a obiectelor, plasat peste tot, întocmai ca o reclamă comercială care cucereşte spaţiu. Aceasta este ultima fază a demersului flâneur-ului, spectaculosul integrat sau experienţa vizuală totală. Eşti ceea ce vezi. Fabrica observată în timpul dimineţii, tramvaiele, gardurile, rufele agăţate în afara ferestrelor, graba, excesul de mişcare, învălmăşeala – acestea sunt secvenţe ale oraşului în care trăim. Fără viaţa interioară, fără sentimente, doar pura mişcare şi Parisul, ultima stare a minţii. În finalul filmului, ni se dă iluzia morţii artistului, călcat de un tramvai în timp ce cară Parisul. Este Parisul într-adevăr mort ori s-a utilizat o dublură?