 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
 |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dobrila Denegri: As vrea sa facem, pentru inceput, un scurt rezumat al activitatii
tale. Ai trecut de la pictura la instalatii si apoi la film. Cum s-a intamplat
aceasta?
J. N. Hatsushiba: Tranzitia de la pictura la instalatie, iar de aici la video
- desi, trebuie sa precizez ca nu-mi place sa-mi numesc lucrarea video, ci
Memorial - a fost ca un proces firesc, natural. Reflectam asupra ideei de
"instalatie" si am inceput sa ma gandesc cum as putea face o instalatie
in afara spatiului, intr-un spatiu cu gravitatie zero. Am vrut sa vad ce s-ar
intampla daca as picta in absenta gravitatiei, cum s-ar comporta pictura...
Mi-am amintit de aceste lucruri cand mi s-a oferit prilejul de a realiza o
lucrare pentru Trienala de la Yokohama, cu cativa ani in urma. Am propus atunci
un concept pentru crearea unui muzeu al bicicletei. Inainte de a face video
am desenat biciclete si am facut fotografii bazate pe istoria acestora. Am
vrut sa creez un spatiu muzeal pentru asta, de vreme ce niciodata nu mai fusesera
prezentate intr-un asemenea context. Dar a avea un spatiu adecvat de expunere
in cadrul Trienalei era desigur imposibil, datorita numarului mare de artisti
implicati; astfel incat curatorul mi-a propus sa fac acest proiect intr-un
spatiu separat. Unul dintre locurile din muzeu care m-a intrigat a fost "camera
memoriala". Proiectul pentru aceasta consta, de fapt, intr-un performance:
eu intr-un container de 6/9 m, pedaland pe o bicicleta si totul plutind in
mijlocul apei. Acesta a fost planul initial: o idee originala de a folosi
apa. Pe parcurs, insa, au aparut diferite probleme legate de securitate si
buget, astfel incat a trebuit sa modificam proiectul si iata cum am ajuns
sa filmam sub apa.
D. D. : De ce erai interesat de acest subiect, de istoria bicicletei?
J.N.H.: Pentru ca am vrut sa stabilesc o legatura intre atitudinea celor care
au barci si a celor cu biciclete. Primii au intentia de a evada, ei incearca
chiar si daca dau gres, sunt prinsi si adusi inapoi in tara; in timp ce ceilalti
nici macar nu incearca. Asta e deosebirea.
D.D. : E vorba, de fapt, despre starea de captivitate...
J.N.H.: Da, si aceasta m-a apropiat de viata lor, am vrut sa urmaresc acest
fenomen.
D.D. : Ciclistii apartin unui grad inferior al ierarhiei sociale in tara ta?
Exista inca sau sunt pe cale de disparitie?
J.N.H.: Ambele sunt adevarate. Si acestea au fost motivele care m-au facut
sa ma gandesc la un muzeu al bicicletei. Bineinteles, asa ceva nu e posibil
acum, guvernul nu are in vedere acest lucru, sub nici o forma. Dar guvernul
a imprumutat ceva de la biciclisti: le-a luat identitatea, tot ce-au avut
inainte de razboi. Cei care au devenit "rutieri" erau cei care pierdusera
totul, astfel incat au fost obligati sa faca cele mai umile munci pentru a
supravietui. Inainte de razboi fusesera doctori sau profesori...
D.D. : In realitate, filmul are o structura foarte simpla: o naratiune mai
simpla decat cele ce urmeaza. Am fost impresionata de simplitatea actiunilor.
La nivel simbolic sau interpretativ, acestea apar ca o lupta pentru a progresa,
pentru a merge mai departe si, in egala masura, o lupta pentru viata, supravietuire,
pentru fiecare respiratie sau gura de oxigen; o lupta pe verticala in dublu
sens, ascendent si descendent. In alte filme construiti mai mult o poveste.
De exemplu, "Happy New Year - Memorial Project for Vietnam II" are
o istorie anume la baza, de la care ai pornit?
J.N.H.: Acest film povesteste despre o data anume din istorie: atacul surpriza
al Nordului. Acesta a fost momentul decisiv al razboiului, conform unor surse,
dar exista alte texte care sustin ca atacul era anuntat si ca n-a schimbat
nimic. Eu cred, insa, ca dupa atac americanii si-au regandit pozitia in Vietnam,
intrebandu-se de ce sunt acolo de fapt si incepand sa-si retraga trupele.
Totodata, cetatenii au inceput sa se gandeasca la turnurile razboiului, la
faptul ca poate Sudul va fi cucerit de Nord si eu am folosit asta ca punctul
meu de plecare, pentru a ajunge la problema barcagiilor, ca cei care incercau
sa evadeze. Cercetarea mea asupra istoriei nu urmareste sa fie precisa. Sunt
mai interesat sa aleg anumite evenimente, sa le extrag din contextul istoric
si sa incerc sa construiesc o poveste, sa vizualizez cum ar putea fi, in sens
creativ.
D.D.: Ai spus mai inainte ca preferi sa iti numesti filmele "Memoriale".
Ai putea sa ne explici ce inseamna acest termen?
J.N.H.: "Memorial" este ca o ceremonie. Imi place ca cei care imi
privesc lucrarile sa aiba sentimentul ca sunt implicati, ca participa la o
ceremonie, nu ca sunt simpli observatori. In cazul unui film sau unui video,
privitorul este inevitabil implicat. Cand imi concep lucrarile, si eu sunt
participant la ceremonie, de asemenea performerii/scafandrii, si sper ca si
privitorii se pot simti la fel.
D.D.: "Okinawa Memorial" este cel mai recent proiect al tau, care
tocmai a fost prezentat pentru prima oara in MACRO - Muzeul de arta contemporana
din Roma. Ne poti spune care este ideea si istoria sa?
J.N.H.: Am lucrat in mai multe etape. L-am inceput acum trei ani, imediat
dupa ce am terminat primul film, primul memorial, tot despre rutieri. Dar
ar trebui, mai intai, sa explic cum lucrez. Nu sunt regizor de film, nu am
studiat film sau video. Am studiat pictura. Astfel incat abordarea mea tine
de aceasta formatie. Nu am un storyboard, ci doar conceptul general, actiunile,
scenele pe care vreau sa le surprind. Cand filmez, filmez tot ce se intampla
in acel moment. Cand montez filmul, abia atunci incep sa creez.
D.D.: Despre ce e vorba in acest proiect?
J.N.H.: "Okinawa Memorial este si el legat de lucrarile anterioare, in
special de "Memorial Project for Vietnam". Titlul intreg al lucrarii
este "Ho! Ho! Ho! Merry Christmas! Battle of Easel Point. Memorial project
for Okinawa". Deci exista trei sectiuni care corespund celor trei titluri,
combinate intr-unul principal.
Ho! Ho! Ho! Merry Christmas! se refera la Mos Craciun, este o urare intalnita
frecvent cu acest prilej. Dar eu o folosesc pentru a ma referi la o parte
din istoria razboiului, mai precis la atacul Vietnamului de Nord planuit de
americani. Acest atac s-a numit "The Christmas Bombing" si a avut
loc in Decembrie 1972. Am inceput sa dezvolt aceasta idee, apoi m-am gandit
la Okinawa, care era baza americana pentru bombardierele B-52. Acesta este
un alt aspect asupra caruia am vrut sa ma refer. "Ho! Ho! Ho!",
inceputul titlului trimite, totodata, la numele lui Ho Chi Min, liderul comunist.
Este un fel de joc cu acest nume. In film se vede ca ninge, dar zapada e facuta
din bule de aer realizate in 3D. Acestea reprezinta o parte importanta in
filmele mele si apar si in alte lucrari, in diverse feluri, simbolizand existenta
vietii. Pentru a exista trebuie sa respiram si acesta este sensul principal
filmului meu.
D.D.: Te referi, in acelasi timp, si la ceva ce e foarte prezent in imaginarul
colectiv, toate acele lucruri legate de filmele hollywoodiene despre razboiul
din Vietnam. Se pot urmari aici diferite moduri de abordare a conflictului:
de la propaganda din primele filme produse o data cu inceperea razboiului,
la etapa urmatoare, care trateaza problema metabolizarii, a criticii si a
infrangerii si pana la productiile mai recente. Tu folosesti unii dintre "eroii"
acestor filme; figurile lor sunt pictate pe panze...
J.N.H.: Da, scafandrii din film picteaza portrete umane pe panze fixate in
rame, sub apa. Portretele apartin starurilor de cinema care au jucat in filmele
despre razboiul din Vietnam. Ideea mea a fost sa gasesc un mod de a inlocui
steaua galbena de pe fondul rosu al steagului vietnamez cu cele 50 de stele
de pe drapelul american. Pentru asta ar fi trebuit sa inglobez 50 de steaguri
vietnameze mici intr-unul mare american. Dar ar fi fost prea evident. Asa
ca am decis sa cream un scenariu, cu 50 de scafandri tinand 50 de panouri,
in jurul unei stele mari galbene plutind in mijlocul apei. Aceasta reprezinta
steaua Vietnamului, iar cei cincizeci de scafandri se uita la ea si o picteaza.
Fiecare are o panza rosie si picteaza cu galben. Ceea ce picteaza este o stea,
dar o stea hollywoodiana.
D.D.: Cat de mult intentionezi sa conferi lucrarilor tale conotatii politice?
J.N.H.: Lucrarile mele pot avea conotatii politice, dar nu sunt politice.
Chiar si acest ultim film, de exemplu, vorbeste despre America, Vietnam si
Okinawa, dar pentru mine este vorba mai mult de oameni care sunt blocati undeva
la mijloc. Vreau sa arat lupta lor, care poate fi insotita, bineinteles, de
probleme politice, dar in esenta este vorba de lupta pentru viata.
Traducere de Simona Nastac
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|